De Actualitate
Tradiții si obiceiuri
Povestea Sfântului Ilie. Obiceiuri și tradiții
În ziua de 20 iulie a fiecărui an, creştinii prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie. Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi, cel care poate...
Obiceiuri şi superstiţii în luna lui Cuptor
Luna Iulie, denumită popular luna lui Cuptor, se mai numește și luna fierbințelilor și a coacerilor. Se spune că așa cât e de cald...
Rețete culinare & tradiționale
Turism în România
Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei
Sub numele de Peştera Sfântului Andrei este cunoscut un aşezământ religios (mănăstire), situat în Dobrogea, în apropierea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanţa. Este construit...
Experiență românească
Satul transilvănean Măgura a devenit „acasă” pentru scriitoarea Arabella McIntyre-Brown
La vârsta de 50 de ani, tocmai când începuse să se bucure de un oarecare succes ca editor de carte și autor, și-a vândut...
Istoria Românilor
Cetatea de Scaun a Sucevei
Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava.
Moldova este ţinutul voievozilor viteji şi curajoşi care...
Mănăstirile din Dobrogea
Dobrogea se mândrește cu trei mănăstiri reprezentative zonei: Celic Dere, Cocos și Saon. Iată câteva informații utile, pentru creștinii care vor să facă o...
Castelul Sturdza de la Miclăuşeni
Construit între anii 1880 şi 1904, de către familia Sturdza, castelul de la Miclăuşeni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza, este o clădire...
Mocăniţa din Vişeu de Sus
Numită adesea „Mocănița de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus se află chiar în nordul României, la granița cu Ucraina...
Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației
Localizat la intrarea în orașul Sighet, pe drumul dinspre Baia Mare, Muzeul Satului Maramureșean se alătura în 1981, Muzeului Etnografic al Maramureșului ca o...
7 lucruri neștiute despre Lacul Sfânta Ana
Lacul Sfânta Ana este unul dintre mai frumoase lacuri din judeţul Harghita. Așa că poate fi o adevărată atracție turistică, atât prin peisajele de...
Rânca – un colț de rai al României
Stațiunea Rânca poate fi numită, fără falsă modestie, un colț de rai. Aflată la cea mai mare altitudine din România, la 1650 de m,...
Cetatea Enisala
Cetatea Enisala sau Heracleea este situată în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Tulcea, şi face parte din rândul construcţiilor genoveze de pe teritoriul...
Evenimente locale
Meșteri populari
De ce este Ciocănești, o comună unică în România
Așezată la o distanță de 106 km de reședința de județ a Sucevei, comuna Ciocănești a fost prima așezare locuită apărută în calea ctitorilor...
Rodica Dilganu și dragostea pentru pictura pe lemn
Rodica Dilganu este un meșter popular din comuna Pielești (Craiova) care, din dragoste pentru tradiție și pictură, creează de ceva vreme alături de soțul...
Malvina Cservenschi, designerul român care a creat bijuterii inspirate de creațiile...
Malvina Cservenschi este un designer român care și-a pus toată energia să lanseze o colecție de bijuterii inspirată din lucrările marelui sculptor Constantin Brâncuși.
”Am...
Vasile Neamțu- meșterul care și-a transformat locuința într-un muzeu
Nimic nu bucură mai mult ochiul decât lucrările unui meșter popular care știe să dibăcească bine lemnul și să transpună cu talent elemente vechi,...
Ileana Hotopilă din Ulma încondeiază ouă de la 10 ani
Ileana Hotopilă lucrează de ani buni în arta încondeierii ouălelor. Originară din satul Lupcina, comuna Ulma, județul Suceava, femeia este meșter și artist popular,...
[vc_video link=”https://www.youtube.com/watch?v=ywDHSpVui8o” title=”Canal Video – Acasa la Romani” css=”.vc_custom_1497447255635{background-image: url(https://acasalaromani.ro/wp-content/uploads/2017/04/model-hp-label-new-10a.jpg?id=1210) !important;background-position: 0 0 !important;background-repeat: no-repeat !important;}”]




































































